Iubite, tu nu simți că dorul mă arde?!
Că inima-mi plânge , dorințe spumegând
Tânjind suav, după atingerile-ți calde,
Pentru vorbe,de iubire ,plângând?!

Spre țărmuri de dragoste, gândul te cheamă
Dar tu nu-l auzi, depărtările cresc,
Un suflet pribeag ,neluat în seamă,
Îngână mereu, același refren, „ te iubesc”!

Să nu crezi surâsul din privirea deșartă
Minciună e dânsul ,de gânduri plătit,
În ochii-mi adânci chemarea e „iartă”
Mesajul lor e... cât de mult te-am iubit!

Restriște e-n dimineața ce –ncepe
Cu aceleași vise spulberate de zi
Cu focul lasciv lăsat încă-n pleoape,
Cu trupul fierbinte de senzații vii!

Nici doctorul timp nu poate să șteargă
Amintiri care dor , foc ce arde mereu,
Uși sunt închise, iubirea-i deșartă,
Dar se va stinge , când mă voi stinge eu!