Lacrimile negre
mi-au împânzit fața,
și cu umbre
mi-au tulburat viața.

Lacrimile negre
pe obraz mi se scurg
și eu parcă văd
fata la care vreau să ajung…
dar nu pot să mă mișc,
am prins rădăcini
în acest pământ negru,
din momentul în care îl calci
rămâi aici pe veci,
chiar dacă vrei să pleci
să o întâlnești
pe acea fată frumoasă.

Soartă crudă,
de ce mă amăgești
cu umbre?
De ce mă faci
să plâng …
cu lacrimi negre
de amărăciune?
De ce?

Fată frumoasă,
eu pe tine te iubesc,
dar nu mă pot mișca
prin aceste negre pământuri,
nu-ți pot demonstra iubirea
pentru că pământurile negre
și o prăpastie adâncă
ne despart
și mă fac să plâng
căci eu te iubesc…
și în pământurile negre
voi rămâne
și voi ședea veșnic
ca acea mare și rece stâncă.