yala, yala
știu, mai repede
ca un vierme în crusta
unui perete ce respiră din mine
își trage seva și crește
din iad au desfăcut aerul cu contururi de pește
în cele nouă elemente
și l-au condensat în ceva cenușiu
din care nici-un turn nu mai crește
apoi au renunțat la lupta dreaptă
între îngeri și demoni au săpat cărări șerpește
ca să scuipe boala lor ca o pată spre cerul-adânc
plumbul lor, mizericordie voluptăți
putregaiuri mărunte
nimic înălțător, doar ciuperci, mucegaiuri și aerul lor
otrăvit
yala, yala – picioarele mele n-ascultă
se deschid răni mai vechi și din ele fântâni
să legeni un prunc pe umerii
tăbăciți de lumină
obositor acest pustiu, străin
visez
orb, dogorâtor cerul
puțin câte puțin totul se crapă
iar peretele devine de-o consistență apoasă
tălpile goale, o frânghie-'ntoarsă
cu pietre trosnind sub greul
sempre putred între fibrele-i împletite
să legeni un prunc
yala, mă târăsc printre șerpi și alte nevertebrate veninoase
sunt sclavul lor
iar ele mă culeg ca pe-un avut dintre margini de apă
cu gâtul uscat și buzele degetelor crăpate
cu balele lor tot mai aproape
și scârba de-a fi în cheagul ăsta de om – yala –
alături adâncuri se înalță invers legănate-n răcoare
urlu și corzile mele vocale
se desfac
goluri de aer cresc între ca un pântec de fată
și curg erodând
poduri de nisip și pagini albe
din ceva-de-neatins ca o zăpadă
în acest paradis răsturnat și arid
erodând orice urmă de timp
rădăcini peste ziduri de piatră
leagă
o tristețe ca iubirea ta
cumva neexplicată în alungarea/fuga asta
tată

yala, yala