Eterna mea dorință vrea să moară,
Ceva din ea pe mine nu m-a vrut
Deși i-am spus a nu știu câta oară
Că-n locul ei pe mine m-a durut.
A fost un musafir prin gânduri și în vise,
N-am reproșat că-i prea devreme sau târziu,
Ferestrele din suflet le-am lăsat deschise,
Lăsându-i libertatea prin pustiu.

A-mbătrânit rănită din ninsori ce vin,
Toți vor mai mult decât pot să ofere,
Demult deasupra noastră nu-i senin
Și nu știu care înger să fim cu el ne cere.
Eterna mea dorință nu mai poate
Să-mi ceară lucruri astăzi fără rost,
Bolnavă îmi stă clipa ce nu poate
Să re-ntregească visul care-a fost.

Îmi pare rău că nimeni nu-nțelege
De ce prin mine ninge ca la pol
Și nu mai sunt cărări ca pașii să mi-i lege
De fruntea unui viscol îmbătrânit și gol.
De mâine-a mea dorință o să moară,
Cu mult regret vom merge la altar,
Îmi va rămâne universul ca povară
Și umbra ei ce mi-a lăsat-o-n dar.