Pe-un drum obscur, de lume ocolit,
De îngerii malefici bântuit,
Pe unde Idolonul numit Noapte,
Pe-un negru tron, domnește peste toate,
Ajuns-am, îndurând destule,
Din ultima, palida Thule,
Dintr-un tărâm sălbatic ce zace sublim,
Dincolo de Spațiu, de Timp și Destin.

Văi fără fund și valuri nesfârșite,
Prăpăstii, codri, peșteri tăinuite,
Cu forme ce nu le poți distinge,
Sub roua ce pe ele se prelinge;
Munți care se prăvălesc etern
În mări fără de niciun țărm;
Mări tălăzuind agitate,
Spre ceruri de foc avântate;
Lacuri ce infinit își poartă
Solitara lor apă, solitară și moartă,
Tăcuta lor apă, tăcută,-nghețată,
Cu zăpada crinilor pe ea aplecată.

Prin lacuri ce astfel își poartă
Solitara lor apă, solitară și moartă,
Trista lor apă, tristă,-nghețată,
Cu zăpada crinilor pe ea aplecată,
Prin munți, pe lângă râuri curgând,
Murmurând pururi, lin murmurând,
Prin sure păduri, prin mocirle
Unde trăiesc broaște, șopârle,
Prin lacuri și bălți întunecate
Unde locuiesc Gulzii, departe,
În orice loc mai diabolic,
În orice colț mai melancolic,
Acolo călătorul înspăimântat e
De Amintirile Trecutului necurmate –
Forme mortuare care încep să suspine de dor
Când trec pe lângă un călător,
Forme de prieteni în alb înveșmântate,
Agonizând în cer sau în pământ îngropate.

Pentru inima ale cărei dureri sunt legiune,
Aceasta e o liniștită regiune,
Pentru sufletul ce prin umbre a apucat-o
Aceasta, oh, aceasta e un Eldorado!
Dar călătorul ce trece prin ea
Nu poate, nu îndrăznește-a o vedea!
Tainele-i nu sunt nicicând descoperite
Privirilor umane obosite;
Așa a vrut regele ei, ce-a interzis
Să se ridice pleoapa de pe ochiul închis;
Și astfel, tristul suflet ce pe-aici se abate
O vede doar prin sticle-ntunecate.

Pe-un drum obscur, de lume ocolit,
De îngerii malefici bântuit,
Pe unde Idolonul numit Noapte,
Pe-un negru tron, domnește peste toate,
Veneam spre casă, cu amintiri destule,
Din ultima, palida Thule.