mișc un deget,
tu spui șapte,
dintre verbele necoapte.
bat un cui,
scândura-i verde,
sunetul în ea se pierde.
dinspre luncă,
se ițește o nălucă.
tu spui trei,
cât marea-n dungă
să-ți ajungă.

o gulie și o pară
zac pleoștite pe o scară
de valori una și una,
pe sus hohotește luna
și-ți trântește-n cap un zar.
te întorci,
chemi un mizar
și-i ordoni să o împuște
cât ai zice papă muște
cu găluște.

mișc o palmă-n sus,
spun "hopa!
dă în cărți
să iasă popa,
iar, de nu,
să văd ce zice
penelopa."

tu spui zece,
mână rece
printre zânele buiece.
de-o fi opt,
un măr necopt;
de-o fi șase,
de-o fi cinci,
ai rămas fără opinci;
de-o fi albă,
de-o fi neagră,
totul e să-ți fie dragă,
de la mine,
treacă-meargă!