Eu nu mă rog.
Regulile,
canoanele
se roagă pentru mine.

Tiparul fuge de mine
iar eu țopăi șotronul spre el
mereu cu piciorul stâng,
așa cum toate lucrurile le fac pe dos.

Strada mea are pământul sus
cerul dedesubt,
cu capu-n jos privesc spre stele-
așa lumea se vede colorată.
La noi se merge cu spatele
împotriva curentului,
privim înainte doar spre trecut.

Plâng doar când sunt fericită
iar când nu sunt, scriu
de la dreapta la stânga.
Fără spații, cuvintele par lungi
așteptările par mici.

Pe trotuarul meu copacii au rădăcini în cer.
Ne cățărăm pe crengi
spre pământ doar
toamna, la cules
de rod.

Uneori cânt
și chem îngerii.
Uneori pictez
și chem muzele.
Alteori nu fac nimic.

Mă chem pe mine
privind înainte.