Sînt azi ca un câmp
de mărăcini cu cer roșu în fund,
sau ca un cătun părăsit sunt
și cojit în amurg ca un dâmb.

Doamne, lasă-mă să mă închin ție,
obiceiul e vechi și e bun când ești slab.
Leagănă-mă tu, melancolie,
cu isonul lin și abia bolnav.

În hotelul de periferie
ce cuminte m-am însingurat.
De pe macatul meu decolorat
moartea să o sun, la sonerie.

Sub fereastră mișună cetatea,
i-aud trecând norodul greu și des.
De-o goană îmi zbârnâie toată singurătatea
E-n van. Am măsurat și am ales.


1920