Aș vrea ca lucrurile de azi să plece mai departe,
în locuri unde crizantema răzbește pînă tîrziu în iarnă
și fericite pagini de poezie se scriu
în deplină încredere a lucrurilor ce vor veni.

Pentru că uneori ai acest sentiment
că multe din cele ce le-ai văzut
sînt doar un capitol
pe care încă n-ai apucat să-l citești
pentru că era mai la urmă.

Eu sînt acum înainte,
încercînd să prind clipa cu un aparat „Exakta“,
stînd zîmbitor în fața rafturilor
cu capete celebre sculptate de Arnold Brick
și adunate într-un castel de pe Ruhr
de cineva pasionat de istoria secolului XX.

Mi-am trăit o parte a vieții în secolul XX,
dar nu știu dacă aș putea să-l consider secolul meu,
cînd toate gîndurile o iau înainte
ca niște cîini de vînătoare lăsați din lese.

Ceva va fi și înainte,
cum a fost și în urmă,
ceva limpede, oferit pe tavă cu zîmbete,
un pahar gol pe care vei fi invitat să-l umpli
și să-l dai peste cap în aplauzele tuturor,
dovedind astfel că ești unul de-al lor.