Lacul, ca o cosmică lacrimă a serii,
tăcuse.
Semnul, cine i-l făcuse?
Plopii,
degete pe buzele verzi ale verii.
Peștii, neprinși încă de pictori,
își jucau nimbul pe luciul apei.
Și-n paraclisul cu ctitori,
se umezise durerea pe marginea pleoapei.


* Statuile de fum; Cartea Românească; București; 1984