Am uitat să adorm
Pe brațele tale
Prea târziu sau prea devreme
Am negat ironia sorții
La sfârșitul zilei
Mi-am descompus sufletul
În prima pagină scrisă
Dar luceferii voiau să spună
Că lacrima are un rost
Deasupra păcatului meu
Regăsesc frumusețea
Pe care o vreau înapoi
Am uitat să mă-ntorc
La marginea prăpastiei
Condiționată de timp,
De cerul prea roșu
Ce sângera a iubire
Rostind încet „cât ești de frumoasă”
Și palmele am uitat
Să mi le adun
Într-un gest parțial
Traversat de două secunde timide
În metafora cuvântului,
În tandrețea sufletului meu
Aștept să mă mai nasc
Adormită pe brațele tale