Șuvoiul de lacrimi
scurse în mine
Secatu-mi-a
gura
de săruturi…

Dincolo de lacrimi,
dincolo de moarte,
e CLIPA,
Clipa după urmă
a cărei sămânță
zace în lutul
Lucrării dintâi

Vrăjită, însetată
de certitudine,
în încercarea disperată
de-a trăi Clipa,
Iubirea-mi,
Floare albă de nuc,
s-a închis în fructul
ce va să vină,
și s-a ascuns în palma ta fierbinte.

Să nu uiți
că toată sfânta lumină
a încăput în nuca argintată
de razele lunii pline
din binecuvântat miez de noapte!

Să nu uiți…
O vei pierde
când vei întinde mâna
spre altă mână…

Și chiar de vei uita…

Și chiar de m-ai uita
zidită într-o nucă,
în Bradul de Crăciun
ca fulg m-aș așeza,
Oglindă-a Lunii,
cu atâta dor
să-ți întâlnesc privirea,
iar ochii-ți, stropi de suflet,
să VADÃ-n negrele adâncuri,
renăscându-mă
din lacrimi și săruturi…