Nu știu ce zic, nu știu ce fac
Dar presupun că încă tac
În foșnetul rămas pe filă
Eu regăsesc aceeași milă
Pierdut e dorul pe pământ
Nu știu ce zic, dar zic că plâng
Și, ca într-un vis adevărat
Mă sperii ca apoi să tac
Prin strofe albe de parfum
Mă strig atunci când pot să spun
Cu cerul parcă prea aproape
Descopăr adevăr prin fapte
În gestul ce s-a petrecut
M-am întrebat, dar n-am știut
Cum și de când s-a întâmplat
Să fie râsul condamnat
Mirări și umbre las așa
Ca să găsesc iar undeva
O perioadă de-nceput
Cu gândul freamăt în cuvânt
În care zău, nu știu ce fac
Nu mai rezist, nici să mai tac
În ciuda ploilor ce vin
Aș vrea minunea s-o rețin
O vestitoare în ajun
Aș vrea să știu și eu ce spun
Oglinda ce o am în față
Să-mi fie notă la prefață
În care eu am zic că fac
Să tot vorbesc dar și să tac.