Toate acestea se petrec în fața tuturor deși ar fi de presupus
că nimeni nu le vede




Trece Franklin Un om stând în picioare pe un taburet de ceară
ar trebui să scoată scântei îmi spune el
Dar eu nu stau nici în picioare nici pe taburet ci stau picior
peste picior pe banca asta vai de mama ei Au început
să mi se vadă penele Acolo unde neavertizații ar putea
să bănuiască o cocoașă îmi țin înghemuite aripile




Trece și ultima femeie vie Scoate din sân un sân Mă ispitește
Copilul nostru o să-și bea saliva o să-și fumeze degetele
vai de mama lui Ea o să-i facă taburet de ceară și o să-l
strige Franklin
Trec doi adolescenți de ceară Poate că fac impresie cu aripile
lor Pe când trăiau stârneau entuziasmul comediantelor
prin hanuri Acum le leagă cu bucăți de sfoară
Trec pe deasupra norii feminini De jos nu ne putem abține să le
privim sub fuste Ei ne zâmbesc jenați
Tușesc ca un netrebnic și-mi pipăi blana de pe față
Cei doi încearcă să-mi citească pe manșetă ce-a mai rămas după
atâta ploaie Cerneala violetă s-a întins cuvintele mi s-au
întipărit de-a-ndoaselea pe dinăuntru pe sub piele




* Partea cealaltă; Editura Cartea Românească; 1991