Numai cum ai apărut,
În grădini,în parc, în case,
S-au dus zilele frumoase,
Ploile ai început.

Numai cum ai și venit,
Ai dat frunzelor paloare
Și petalelor din floare,
Le-ai dat gânduri de sfârșit.

Fugărești frunze pe-alei,
Hornurilor le scoți fumuri
Și așterni bietelor drumuri,
Drept covor - frunza de tei.

Ia privește prin grădini !
Uite, s-au roșit ardeii,
Iar pe băncile aleii
Sunt doar urme de lumini.

Azi, pe banca unde-am stat
Fără grijă, toată vara,
Ai adus prea iute seara
Și puțin m-am întristat.

Dar îți știu tipicul tău,
Așa-ncepi tu cu fasoane,
Etalând a tale toane,
Dar în suflet nu porți rău.

Crizanteme ai adus,
Presărînd pe strat culori
Și cum faci,de-atâtea ori,
Trandafiri acolo-ai pus.

Nu-nțeleg cu ce ai dat
Floarea mândră de gherghină,
Aducând cu ea lumină
Peste florile din strat.

Tot așa, nu știu deloc,
Cum pe zid te-ai cățărat
Și în iederi ai lăsat
Colorit de roșu foc.

Gladiolele le ții
Cu flori mândru colorate,
Iar pe dealurile toate,
Aduci forfotă în vii.

Pui în toate prea mult zel,
Dar eu știu, ai auzit,
Că spre tine a pornit
Cel ce-i zice Brumărel.

Vezi să-l rogi, măcar puțin,
Să mai țină-n flori culoare
Și drept mulțumită mare
Să-i oferi cofă cu vin.