gâtul de lebădă al dinozaurului
continuă să prevină rigidizarea pohetului

și eu care eram atât de aproape să-mi spun toată povestea...
acum tac și intruiesc imaginarele forfecuțe
cu care tăiam sfios dar hotărât
lumea în fâșii

apa care curge în zig-zag
norii strânși sub streașină
copacii alunecând pe lîngă dârele de fum
sirenele albe ale nopții căutând soarele

în genunchi
în fața genunchilor de căprioară
ascult fibrele stârnite de teamă

dar e prea liniște
așa o liniște că aud cum îngeri
ciugulesc nestingherit de pe timpani