O cutie mare de nectar
și hârtii peste tot,
o dezordine tipică mie
când încăperea mea
respiră poezie
și lumină obscură.
Pe lângă ce sunt,
am o viață secretă
cu visele mele,
cu subconștientul meu
acolo unde sunt izolată
de voi toți,
și unde nu mă pot minți.

Dumnezeu stă de pază și tace,
mă lasă așa, rătăcind…
Știe că e drumul cunoașterii mele.
Eu scriu despre iubirea
cu bărbatul de treizeci de ani,
găsesc suferință
inainte de-a mă mulțumi că sunt,
visez mult și am griji lumești - prostești.
Plec pe străzi, niciodată îmbrăcată
îndeajuns,
indiferent de anotimp
mi-e bine – iubesc deopotrivă
soarele și ploaia.

Tremură-n încăpere
umbra sufletului meu,
am stare de nestare
și te urăsc
pentru că nu știi
să mă scoți din ale mele.