Să mă ierți
că mă hrănesc cu sufletul
tău bun!
Că Dumnezeu nu-i iartă
pe gurmanzi,
o știu,
că ei nu pot ține
post negru
sau alte rânduieli de peste an…
dar nu-i sărbătoare pe lumea asta
să mă convingă să țin post de tine!

Sunt zile
când inima se-ntinde sleită,
cu buzele-i uscate, ia un colț
din sufletul tău
mai adună câteva firimituri din el
căzute pe undeva,
prin locuri prăfuite de lume,
știind că nu-i vei cere nimic
pentru ele,
și-apoi stă ca un greiere
și cântă.

Întotdeauna,
Sufletul tău crește la loc,
Înmugurește mai tânăr mereu
și mă gândesc de ceva timp,
Ce aș putea lăsa din mine
să poți altoi veșnic înmuguritul tău
suflet…?