este doar o zi pe care o trăiești altfel
o limită peste care treci
simplificând
apoi
în jocul de lumini și culori
rămâi singur
caleidoscopul rotit în același sens
te aruncă peste oglinzile sparte
trupul tău fără umbră
repetă același tipar
descompus
și înțelegi că risipit pretutindeni
nu te mai poți regăsi
când în fiecare ciob de oglindă e un ochi care nu mai privește
când în fiecare culoare e o inimă care nu mai bate
rămâi doar o structură
care include o infinitate de structuri similare
și o clepsidră
prin care te scurgi
fără timp