O mamă! Mi-ai rămas icoană;
sunt încă treaz, al meu ambasador
când amintirile mă răscolesc în taină
eu nu pot ca să dorm de al tău dor.

Îmi plânge ochiul stâng și dreptul tace
n-am mai văzut de mult atâta ură
străin cum sunt nici umbra nu mă place
și mă ascund în propria-mi scriitură.

S-au stins lumini, orașu-i adormit
și rece de mormânt în plină iarnă
un vis aș vrea acum ca să-l trimit
la primele ninsori ce or să cearnă.

Te știu cum pregăteai de sărbători
aluatul plămădind într-o covată
și simt încă miros de-mi dă fiori
aș vrea să gust dar nu mi se arată.

Cerșesc de dor, mi-e sufletul pustiu
răceala asta sângele-mi îngheață,
m-am rătăcit în lume nu mai știu
ce caut eu străin și fără viață.