norii se prăvăleau
fără zgomot
peste mitologie
trezind inorogii
cu pinteni de aur
îi zăream plutind
printre copaci
în ceață
de câteva ori
am încercat să-i ating
dar nu i-am convins
să se apropie
am încercat să le cânt
știu că le place
dar nu dădeau semne
că m-ar auzi
mișcau ușor din picioare
precum caii din carusele
se chemau unii pe alții
cu sunete ascuțite
și prelungi
nu știam
dimineață sau seară
nici măcar ce anotimp
era
pur și simplu
ceasul îngăduit