Caravanserai pustiu
la marginea deșertului,
pe malul unui ocean:
tu bați la ușile sacrului,
eu deschid și-ți spun: “Știu,
ai venit c-o năframă albastră;
nu vrei nici pace,
nu vrei nici război,
nu ma vrei pe mine
și nici pe noi…
Știu, îți vrei doar sufletu-napoi!

Servește un ceai
din petale
de flori.
Le-am cules de pe vale
în zori.
De pe valea în care
tu trupul îți scăldai
în petale și-n nori.

E-un fel de ritual
de când tu te-ai dus
să beau ceai cu-al tău gust
la apus!”

*

Alege-ți discul preferat,
acela cu fulgi de praf
pe care înca nu l-am ascultat
de cand ai plecat.

Îti ating rujul polenizat pe buze
ca mierea:
Îmi cer scuze
că trebuie să-ți rup cuvintele,
să-ți smulg din piept tăcerea.

Vreau doar să mi te-ncui în palme
ca un copil fericit
cu ochii tăi mari de granit
și genele calme.

Ascultăm “Vreme rea”
îmbrățișați ca doi prunci
bolnavi de somn, înecați în cafea,
ferecați în coji de nuci
ca-ntr-un univers mai dens
decat vocea ta.

*

Îmi spui că-l iubești
și-amandoi vreți
să vă faceți nevăzuți
ca șoapta unei culori cerești.

Îmi spui că vrei să mă uiți,
că aici, la mine, timpul e rege
și-a lui regină, tu,
vrei ca el să te lege
cu inelul unei dimensiuni secrete.

Îmi spui c-am făcut vraji la drum de noapte,
farmece și șoapte,
că sufletul tău e mireasă-n albastru
a unui gand ancestral, a unui astru
a unui ocean fără mal.

*

Ești mireasa
fără inel
pe care el
și-o dorește!
Ești crăiasa
fără stele
sub genele mele,
regina soarelui-rasare
înecată-n mare,
într-un palat
de cleștar
în care doar
clipești
cu ochii tăi pești
pe uscat.
Esti zeița culorilor
și-a aripilor,
femeia pasăre
desenată-n zbor
pe cer,
pe un giuvaer.

Esti mireasa
fără inel,
cu-al tău sarafan,
cu umblet regește,
cu-not ca de pește
într-un ocean
pe care el
il privește!