Pădurea,
Ca-ntr-o vrajă dintr-un vis,
Frunzele, precum aripile și-a întins,
Solemnă înmărmurire,
O clipă sacră de senin și vis.
Peste pădurea-nvăluită-noapte,
Adeseori,
Se aud în șoapte
Voci blânde ce urcă în Cer.
În umbre-ndepărtate,
Vântul poartă cu sine,
Pe aripi, răsuflări divine.
Din Înalt de Cer,
O rază de Lumină a căzut
Peste tăcerea nopții ce-a foșnit.
Din înmărmurirea solemnă,
Trezind un Infinit,
Imperceptibil,
Totul se transformă-n zori.
E ora când
Parfumul de roze se dezleagă
În pragurile
Sufletelor noastre de Lumină.