chiar dacă nu e bine să recunoști
nici măcar într-un poem, ca să nu mai zic pentru sănătate,
sunt o femeie curtată.
E drept, de indivizi marginali

filosofi osoși cu plete tunse înainte de vreme, intrați în rândul lumii
doar în imaginația lor.
Avocați cu buze subțiri și mame surdo-mute,
fizicieni pătrunși de evlavie, visând la un creieraș primordial
la care ajungi prin ecuații interminabile și meditații transcendentale.................................................................................................

cu toate acestea, în ochii celorlalte, sunt o femeie singură
conserva cu cheiță e semnul neputinței și singurătății mele inadmisibile
plimbarea solitară, pe picioarele proprii, iar nu agățată de cotul tocit al vreunei geci din piele
la fel.
spațiul gol pe care trebuie să-l îndure în parc băncuța decolorată
o vină
cartea pe care o țin în brațe nf-ul lor subliminal.

Dar îți amintești, nora dragă, minutele de suferință din cămin
când în jurul aragazului se petalau petalele cu petăluții lor ?
iar ție îți sclipeau ochii sub lentile
că trebuia să faci față singură uleiului încins, mirosurilor
și cotoiului rumenit în venerabila tigaie.

E greu să stabilești o dată pentru totdeauna
și pentru toți
câtă singurătate cari cu tine și în ce e îmbrăcată
(dacă ar fi după bunica, ar purta costum de ginere și bancnote la piept.)
Nici câți crenvuști ar trebui să cumperi pentru mâine
cine știe ce bărbat își va fi uitat cheia și capul și-ți va ciocăni în ușă
crezând că sunt la tine.
Atunci, abia, le vei putea privi mândră pe colegele de apartament
biete creaturi cu nasuri roșii, fremătând de așteptare
în timp ce tu-ți legeni hipnotic sobița
spre frigiderul primitor.