Apă și om,
voi sunteți eterna mișcare!
Voi sunteți goana neostoită: voi sunteți spiritul!
O stâncă nu rămâne neclintită, un zeu nu rămâne deasupra:
strălucirea voastră despică blocurile de granit,
sub vocile voastre plesnesc tăcerile morții.

O cascadă, tu, dans de perle,
din trunchiul tău de apă, unicul, prăvălit,
înflorești pe pământ milioane de ramuri fluide!
Te dăruiești otrăvitei urzici din șanțurile drumurilor,
înalți fântâna verde, țâșnitoare, a palmierului,
în roua ta se răcorește floarea de nu-mă-uita,
iar unsurosul măslin te soarbe cu pompe de-aramă.
Tu ești nemărginita iubire a pământului!

Așa vreau și eu, nemuritoarea-ți iubire,
să curg în șiroaie și să mă revărs peste omenire:
de jos, din singurătate, de jos
înspumat, să mă retopesc în iubire
(de pe înălțimea piscului măsor adâncimile văii),
spre oameni din nou să mă vărs îndărăt,
spre întunecatele văgăuni ale învinșilor și înrobiților,
spre mohorâtele pustiuri ale strădaniei și lipsei de rod,
spre nesfârșita câmpie a săracilor și a nătângilor,
spre porturile afumate ale celor goniți și constrânși -
în jos, în jos trebuie să mă supun goanei eterne,
cine se dăruiește devine mai totdeauna bogat.
Cu gură clocotindă și cu ochi care râd
vreau să risipesc iubirea mare a nopții acesteia,
să mă dăruiesc, dăruiesc, pentru că știu:
nesecați sunt ghețarii pământului,
nesecate-s izvoarele inimii!


(traducere de Petre Stoica)