O frunză se zbatea pe jos
Mânată-n depărtări,
Vântul o plimba frumos
Și-o azvârlea în zări.

Un fulg alunecă încet,
Din cerul străveziu
Ca o lacrimă de plânset
Ce eu bine o știu.

Și vântul șuieră-amăgitor,
De zici că e un zmeu,
Din alt tărâm rătăcitor
Și urlă ca un leu.

Doar noaptea este liniște,
Când gândul meu fugar
Sub bolta cea de "muște",
Te caută ca un hoinar.