marginea asta plină de buruiene
și de ulei și de
pungi de celofană
și se apropie iarna
ia seamă și tu nu te poți uita la soare care
s-a ascuns după linia de
orizont...
așa de frumos e orizontu acum înspre durere
se duce cu ziua ce de cruce...
care a fost în plină vară și acum
se tot coboară în seară apune și al tău spune
o pisică adormită pe un tablou de mine și tine lăsat
la margine de soartă la margine de
pat...
cicatrizat de ghiarile pisicei obosite de atâta miaunat căci eu nu pot să te hrănesc pe tine și
niș o pisică și un cîine...
cu tablourile astea ale mele...
stau acum și îngheț și îmi șterg mîinele de vopsele
care sunt și ele flămînde de inspirație
nimic nu mă inspiră să te desenez toamnă proastă și vecină mă erți
Doamne că din sărăcie pictasem ieri o ființă
roză și goală un trandafir cu trei zeci de petale...
dar desenez eu fără de școală și n-au știut de mine
niș o profesoară de limvă și de literatură căci am învățat eu doar din propria-mi tagivertură...
acum mîina mea obosită după o zi de sudură tremură și cată
odihnă pură dar e necesar să plec și astăzi la mucă asiduă fiind-că cineva trebuie să muncească iar cineva trebuie să
se preamărească...
robul e nevoie să fie rob iar tatăl nostru care ne are de
jlobi e nevoie să știe să ție hățurile bine ca eu și cu
tine să putem face ceva și mîine e nevoie să ne plătească atît ca noi să nu murim de foame și să mai putem scrie
poezie cînd lumea doarme...