mușc mâinile fiecărui vizitator
ca o umbră carnivoră
legată de clanță în anticamera sentimentelor
uitată nehrănită de nopți și zile

nici măcar foamea nu le mai numără
numai disperării îi sticlesc ochii de sete

buzele mele sunt o capcană a neînțelegerii
nici un deget nu ciocăne fără să simtă întrebarea
furnicându-i falangele

păianjenii țes în jurul meu dogme
icoanele se șterg pe același perete al desfrânării
ca după o geometrie a răsăritului

încremenesc în fapt întâmplatului îi cresc dinții
ca unui șoarece devorându-mi scrisorile inimii

- șoarec șoricelul meu
tu esti zeu eu derbedeu
decupează-mă din fotografii
sufocă-mă sub hârtii
căci mi-am cioplit cu unghiile alt chip în celuloză

deodată
cerul huruie molcom precum o batoză a literelor
scrijelite autobiografic
în piatra din vârful unghiului totdeauna obtuz

miroase a fractură… ah sunt sigur:
laturile morții miros a fractură!
șoricelule arde-mi una peste gură!
acuză-mă de marea schismă a visului
de erezie –
cine este mortul realității care trăiește imaginar
în poezie?

așchii de sunet îmi înfloresc în colțul gurii –
scrâșnetul infernului
mi se prelinge simetric pe brațele pre-feței