plouă mărunt în noiembrie
schelete de copaci tineri stralucesc în asfaltul negru,
pătat cu frunze umede;
viața mai pâlpâie-n ele;
stropii de ploaie se adună roiuri în lumină,
se sorb hipnotic în reflexia ei
cerul, un înger cenușiu, privește orașul
și-l plânge din nou în lacrimi
își înfundă suspinele și tace;

prin prisme de apă zăresc felinare,
cum se reflectă în dale de piatra,
trenuri cu aburi, făra perdele
plutesc în noapte
și-acelasi înger privește la toate

și-aici, ș-acolo,
aceiași pasi calcă in frunze,
aceleași frunze se lipesc
fie de dale, fie de-asfalt
candva sau acum