Octombrie
ca o văduvă tânără
descheindu-și cerga de ploi
a scăpat din zăgazuri
izbindu-mă

Cu brațele slabe
descărnate de frunze
mă încleștez
de coama de murg
a vântului

Cerul s-a clatinat
și șoimul
s-a rotit
în ochiul
vânătorului

Mă las în genunchi,
parcă picioarele-mi
se scurg
în două
firave ape

Înfrigurat
o descopăr ascunsă
goală
cum o lăsase Dumnezeu
când îi murise omul

I se –mpliniseră pulpele,
și șoldurile
îmbiau doldora
de parfumul
merelor

Cum să cuprind
umilința de-acum
a tinerei femei,
să dau cep vinului
să curgă,

și cum
să îmi desprind ființa,
fără morți în pământ,
de sabia
celui înfrânt

Inima-mi se zbate
în capcana
strâmtă,
ca un pui
de vrabie