Îmi amintesc privirea ta…
își întindea brațele spre mine și nu știam exact dacă erau mâinile sau ochii
Nu știam nici măcar dacă ești tu sau eu cel care cerea ajutor
Te știam de undeva și totuși… nu te mai văzusem niciodată…
de unde te cunoșteam?
Parcă, într-o altă lume, într-un trecut îndepărtat
cândva înaintea lui Adam și, cu siguranță, înaintea Evei, am comis împreună păcatul originar...
Parcă în urmă cu mii de ani te-ai desprins din carnea mea și abia cum ai regăsit drumul spre „mama navă”
Paradoxal...
de când te-ai întors mă simt mai incomplet ca oricând...