Prea mult timp a trecut
De când am mai zâmbit
Cu-adevărat.
Prea multe vise s-au scurs,
Scrise, șoptite-ntr-un discurs
De oricine care speră că întâia oară
Vom zbura.
Sunt prea multe vise sfărâmate în idei,
Prea multe lacrimi impuse de ei.
Sunt prea mulți oameni
Care nu se mai cred oameni,
Sunt mult prea mulți care își pierd mereu
Credința în Dumnezeu.
Sunt prea multe acum,
Sunt prea grele începuturile de drum,
Prea triste "rămas bun"-urile,
Prea sfâșietoare lacrimile
Unei mame care-și pierde
Copilul pe care-al vrea să îl dezmierde.
Sunt mult prea multe....
Atât de multe
Încât nici oamenii care își păstrează credința
Nu le mai pot întemnița.
Mult prea multe...