sunt eu și acoperișurile albe... ninge încet. câinii încep să urle, lasă urme pe drum... renunț la baie, ca să mă încălzesc cu lumina zăpezii și să-mi împac pântecul mic, ghem de rodie... acum, sângele meu ar vrea să îmbete ca vodka roșie, Dracula! aș vrea să mă bucur că sunt femeie, aș vrea să vând refuzul straniu al iubitului meu...
de fapt, sunt eu și voluptatea care ajunge la țărm! lacrimi lovind dorința de explozie! istoria mea e o singură luptă... focul apei! să curgi de dor! chiar dacă locuiești într-un corn de rinocer! și gândul meu e așa de saturnian... înțeleptul știe că timpul este infinit, clepsidre peste clepsidre, și-atunci suflă-n nisip cu iubire!

16 decembrie 2009, 04:33