În bucuria mea de a intra în mare e și fericire, și moarte.
lângă tine, emoții clasice mă persecută
și doar orizontul mă mai poate salva.
pentru fericirea despre care mereu se vorbește în lume
este de ajuns un lucru mărunt – să fii aici, lângă mine.
ochii tăi dintr-un pământ ales s-au razvrătit albastru
și mă derutează în legătura cu direcția cerului.
părul tău, absorbind lumina, funie greu de-nchipuit,
mi-a înrobit mâinile – lumea, de la tine înainte,
n-o voi mai pipăi.
te învăț să asculți timpul înăuntru unui ritm.


inima, emoția și chemarea din cuvânt


sunt de ajuns, femeie, pentru-nălțarea din pământ.


voi intra din nou în marea cea verde și caldă,
cum aș intra într-o întreprindere opacă și roșie,
mult mai familiară,
unde un alt tip de viziune te definește abscons.
există un fel de înțeles care se adaugă configurării cosmice.
deși este posibil ca tu sa fii doar un popas
în goana mea de a zdrobi cu inima conjunctura și timpul,
cu raționamente reci îți voi pătrunde, totuși, taina caldă,
să-ți adâncesc apoi misterul de femeie.
nu știu dacă voi produce sau doar voi consuma frumosul,
dar sunt atâtea lucruri banale care se țin după noi,


de parcă iubirea n-ar ști ce s-aleagă între tăcere și cuvânt,
între carne și efect, dacă mă înțelegi.


acum, pentru că ești aici, întreg Universul, vezi bine,
este temporar, până și ca înțeles...