amintirile mă aruncă
într-o mare de gheață
tăcerea îmi cutremură ființa
sunt prins în mijlocul
terorii de a trăi

ochii mei văd lucruri orible
iar atunci când îmi beau cafeaua
și privesc în ceașca de pelin
văd durerea reflectându-se în ea

când vântul se joacă prin
fânul proaspăt cosit răsfirându-l
simt mireasma păcatului
de a fi aici în acest gol imens
al universului singur

picuri de stele cad pe acoperișul casei
săbii ale Lunii îmi străpunge fereastra
lumină întuneric licăriri ale vieții
gol plin sufletul meu în derivă
nimic și totuși prea mult...