agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2035 .



Eternitatea
poezie [ ]
Pasarea

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [lunatica_a ]

2010-01-01  |     | 



"De ce oare tânjim după eternitate?
Cred ca totul vine de aici
Vreau viață cu libertate, fără de moarte,
Dar defapt știu că până la urmă și cântul meu va pieri!"

Așa plângea în crâng mierla mea,
Crezând că ea e singura ce glas timpului dădea.
Veni o seară peste o noua zi,
Veni o ploaie de mii de aripi gri,
Ce crângu-mi începea a pustii.

Obosită, se opri:
"De ce oare tânjim după eternitate?
Noi, ființe ce iubim viața
Prea mult pentru a concepe
Cum este dupa ce nu mai e ața."
Singurateca paseră pe stejar adormea.

El totuși nu putea cuvânta,
Doar frunzele-și legăna,
Iar din scorbură, apă îi dădea.

Vreme rece vine, vine,
Deși crengile-i cădeau
Stejarul stătea cuminte
În timp ce pasera se ducea.

În scoarță se prelinge o lacrimă de nea,
Bietei păsări i se cuvine sa adoarmă-n umbra ta
Acoperită de rădăcini împletite fără cuvinte.

Vreme caldă arde, arde,
Păsări ce veneau de departe
Și copacii ce vorbeau
Fără suflet, despre viață comentau.

Rând pe rând ei au căzut
Rând pe rând ei au văzut
Că singurul ce rămânea
Era stejarul ce în sine plângea,
Iar la poale el purta, un mormânt din crengi de nea.

Drept un corb lângă el se așeza
Făcâd o plecăciune, de stejar se apropia
Viața-și mărturisea
În timp ce din apă sorbea.
Cântecul mierlei auzea
De dedesubt sau chiar din apă, stejarul tot o pomenea.

"Vrei să știi de ce tânjiți după eternitate?
Tu, mierlă ce un stol îți căutai,
Iar tu, stejar bătrân ce în tine te-nchideai;
Eu trăiam mult din viața mea
Mai mult decât orice pasăre ce putea zbura;
M-am trezit, am realizat ce destin eu voi urma
Am venit să adun cânte, ce vor trai cu mine, mereu!

De ce tânjim după nemurire?
Eu nu doresc, eu doar trăiesc
Poate că nu mă auziți, dar știți că exist
Poate că mă vedeți, dar nu știți de ce va captivez
Poate că pot vorbi, dar numai cei muți mă pot auzi;

De ce am tânjit după nemurire?
Fiindcă am fost și eu odata mierlă!"

Cu un ultim țipăt, corbul zbură în nisip,
Dispărând.
Stejarul a rămas singur, dar nu mai plângea
Si-a îndeplinit menirea
Povestea i-a zburat
Mai departe.
Dar oare pamântul ce viitor îi va alege?

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!