Nici brațul nu-ți cunosc,
insa îi simt căldura,
căci a aprins deja
în firea mea arsura...
Nici ochii... Nu sunt triști?
Îți sunt căprui? Albaștri?
Mă urmăresc de sus.
Vreau să-i sărut... Sunt aștri.
Nici buzele... Zîmbesc?
Mă tot ating cu șoapta
să-mi smulgă "te iubesc"
cînd ne unește Poarta.

Dar știu cum zbori prin fulgi,
cum prinzi în brațe stele,
cum orhidei aduci
și speri că-ți sunt fidele.
Cum te frămînți pe sol
și perna ți-e altarul,
agheasma împărțind-
îți lași numai amarul.
Mai știu că îmi ești scump,
că-mi ești atît de-aproape-
făr-spațiu, fără timp
și fără chip sub pleoape.