Triste-s lacul și pădurea
Unde fulgii toți se-mbată
Și se poticnesc de-o cioată
Când de vânt sunt duși aiurea.

Gri-i văzduhul peste glie
Unde corbii strânsi la clacă
Pe o dezvelită cracă
Croncăne din temelie.

Transparent e geru-n piele
Ca o sticlă de palincă,
Iar piciorul în opincă
Duce-un dor de obiele.

Trist e satul sub tăciune
Adunat la-nmormântare,
Când se-aude-n dealul mare
Un ecou de rugăciune.


09 Ianuarie 2010