Stai singur în beciul tău cald,
Și șoapte în gându-ți decad…
În veci, vreun soare pătrunde
Al vraciului vis ascunde.

Păianjeni iți tes amintiri
Și ploi se revarsă-n simțiri.
Colinde răsună-n cotlon,
O viață-n stăpânul zgribon.

Te-ntorci adesea la fașă,
La chipul morții-n cămașă…
Te-ndrepți cu vorbele slute:
La chipul mumei cărunte

Să ieși, să vezi cum mormântul
Þi-l sapi în negrul pământul…
O droaie de ciori coropcii,
Își mută încetul sicrii.

Dezbracă-n cojocul bătrân
O viață și-un suflet păgân;
Nu-ți este ajuns petrecut
O floare, un chip deșternut.