Pe căi restrânse, doar de el știute,
În cânt de psalmi, întâmpinând apusul,
Călugărul își duce-n rugă pasul
Pășind încet pe căile-adormite.

În cântec dulce laudă alesul;
Cu dor de cer în tainece și sfinte
Cuvinte, laudă pe-al său părinte.
Așa-i părea ușor a trece cursul...

Vântul suflă rece, colo, printre stânci
Aspre geruri cu dânsul aducând,
Învăluind muntele-n aburi adânci.

Rasa el și-o strânge prin făget mergând.
Viața și-o sacrifică prin munci
Sufletul spre cer a-l duce încercând.