Treci peste cadavre, mi-a reproșat cineva,
ca și cum poezia s-ar găsi undeva pierdută
în mijlocul unui labirint încuiat,
iar eu ar trebui să trec dintr-o încăpere în alta,
să sfărâm lacăte dure și paznici înrăiți
și trecând peste cadavrele lor, să ajung
în sfârșit dincolo, în ultima încăpere
unde nu se află nimeni
și trecând peste propriul meu cadavru,
să văd doar o rază de lumină venind
cu o tristețe de cer înnorat
proiectată ca o respirație caldă
pe dușumeaua goală de închisoare
prevestind nimicul și moartea.