orhideea a rămas în același loc
nesfîrșit de rece
în același loc intangibil
acolo unde simți cum te pierzi, unde devii pradă
și începi să te cațări pe ultima speranță,
să alergi ca fugărit de fantoma unui coșmar

ei te cred pierdut în timp și spațiu
un criminal evadat
din propria-i viață

rătăcirile te înconjoară, te blochează
tu știi, cineva te urmărește din urmă
halucinația

ei nu înțeleg, tu ești fragil, porți
sentimente de cristal în jurul pieptului
ai cearcăne de trecut, dar ești mai curat
decît ploaia,
ești mai bun