azi soarele a răsărit din mare
o rază strălucitoare rătăcește pe cărarea-nghețată


și mâine
soarele va răsări din mare
albul zăpezii
va străluci ultramarin
pași desculți
urcă-n mansardă scara de brad
pe masa rotundă
de-o parte
și de cealaltă a tablei de șah
ceșcuțe andaluze
așteaptă


aburi sfârâie-n ibric
pe tabla de șah
nimic



mă locuiesc
alergându-mă-n locuri
din care mă întorc
când uit cine sunt
când nu mai știu prea bine
de unde am plecat
și nici unde am lăsat cheia

când ajung iarăși
în patul meu
încerc să-mi aduc aminte
semănându-mi semințe
acolo unde uitarea
și-a uitat sămânța


cineva-mi reproșa
că...
altcineva mă lăuda
pentru același lucru
ambilor le-am răspuns
cu un zâmbet
și-n tăcere am uitat
o lacrimă


niciodată
lacul n-a fost mai liniștit
nici pipa mea
n-a scos vreodată
așa de mult fum
oglinda de gheață
prinde-n ea zborul pescărușilor
și-n spiritul ușilor
o întâmplare mai fericită ca acum
n-a făcut mai mult jar și scrum


visasem că ne povesteam
cum am petrecut noaptea
în povestea asta
s-au arătat toate
amestecate
de cum m-am trezit
ți-am zis venise dresorul la mine
cânta la niște scoici mari
frecându-le una de cealaltă
pe umărul stâng papagalul lui Alexis
striga la mine înjurături marinărești
dresorul îmi cerea să schimb ceva
la triplu salt să renunț la faza căderii în plasă


în bucăți curgeau fărâme picurând a praf de stele
mângâind spre amintire și-a cântare-n care ele
visele pe scara vieții făceau muguri pentru plop
oprind țărm cu răsăritul în rotundul unui strop


s-au așezat semnele pe cărări
vântul acoperă sau descoperă
doar dunga zării rămâne aceeași





Constanța, 22 ianuarie, 2010
(pe când actorul C.V. pleca)