In vremea adolescentei, contemplindu-ma-ntr-o seara,
am constientizat, ca focul ce pe dinauntru ma mistuia,
venea de fapt de-afara.
La un moment dat, am crezut ca inima a devenit nesimtitoare
si de a dragostei povara am scapat,
dar nu a fost asa, m-am inselat, de buna seama.
N-am reusit sa-mi scutesc sufletul de-a ranii vama.
Si uite-asa, am comis o mica eroare...
Nu prima si nu la intamplare.
Am remarcat, ca daca inima incepatoare e ranita, se va cali in taina
si pentru vremea viitoare, si peste toate, ca dragostea nu moare ci poate fi mult mai ametitoare.
As vrea sa pot privi in sufletul alesei ca-n oglinda,
Si daca vad scanteia, s-o fac sa se aprinda.

Bucuresti-Consulatul Italian