tot la sat se află liniștea eternă,
pe câmpii, prin codri, unde hoinăream,
satul este oaza și rămâne oaza,
mult visat edenul dorului din noi.

nu mai sunt țăranii de odinioară,
ce-ți dădeau binețe și te omeneau,
au apus țăranii, au plecat țăranii,
doar în noi mai zace dorul după ei.

ei păstrau norocul, bunătatea sfântă,
lângă busuiocul de la Preacurata,
ei veneau din veacuri, se duceau în veacuri,
luând cu ei tot oful dorului din noi.

nu mai sunt țăranii, au plecat țăranii
cu mirosul pâinii coaptă în cuptor,
le-ā trecut veleatul, tot le număr anii
și-i privesc aeve cum se duc și mor.

număr anii singur, rătăcit pe drumuri
și le caut umbra ca să le-o sărut,
au plecat țăranii spre eterna zare
s-au topit în racle, îngropați în lut.

12 iulie 2008