bătrânul meu a murit într-o uzină
când vara încă își mai ascuțea săgețile
când turbinele se încălzeau la foc de tabără
era pornit ca o lege nescrisă,
într-un tărâm interzis
bătrânul meu cunoștea toate limbile
de la dreapta la stânga
de sus în jos ca un lift spre paradis,
când toamna se tăvălea de frig

îmi apucam penele să nu mă tem de nicio moarte
când va veni, va veni
despuiat de conștiință ca un bărbat bun,
eram aproape de ușă
când bătrânul meu s-a stins într-o uzină
ce-i drept fără aburi, fără iarnă

eram stângaci la femei și la părinți
purtam aceleași haine mereu,
dar eram om de dimineață până seara
și m-a prins deodată noaptea
cu părul ciufulit, în pragul uzinei
când mi-am dat seama că bătrânul meu
se năștea în altă lume.