A mai rămas în mine o speranță, în albul de zăpadă te văd mereu pe tine.
Un glas de șoapte minunate, îmi spune că mâine va fi mult mai bine.
Neanturi în gândurile mele, le strang pe toate în vraja liniștită dintre ape.
Iubirea mea din mine rămâne neatinsă, cu pieptul dezgolit te simt mereu aproape.

Minunea mea de fiecare zi, stă în puterea noastră de-a ne putea iubi.
Acum când singur sunt, o ultimă speranță de-a mea poate muri
Din ploaia unor vise de-ale mele, simt clipa iubirii care mă inundă.
Dar numai noi vom mai putea sa dam speranței puterea ca noi sa fim pe aceeași undă.