vreme a fost
cînd îmi căutam chipul
în chipul lucrurilor
ce-mi țineau hotarele...

dar într-un loc anume
piatră de hotar nu era!
oglinzi numai
oglinzile oarbe!
în care chipul meu s-a stins
ca o lumînare căzută în apă!

iubito, ia-mi capul în palme
așa cum de jos aduni
o floare desfoliată
în părul tău
să-mi ascund deznădejdea
și locul rămas fără chip!

dus în oglinzi de-ntuneric
chipul meu nu se mai întoarce
iubito...