vin cu trenul acasa la voi
dar casa –i încuiată,
unde ești mamă, unde ești tată,
de ce ați plecat și m-ați lăsat singur
să descui copilăria
c-o cheie pe care n-o mai găsesc?

vă văd figurile pe pereți,
parcă sunteți niște sfinți bizantini
ce frumos mă mângâiai, mamă,
și-mi spuneai c-ai să pleci
într-o lungă călătorie
pe un vas de croazieră.

și tu, tată, cănd m-ai luat de mână
și mi-ai spus: acum zboară, fiule!
am zburat, dar mi s-a frânt o aripă
între cer și pământ
și n-am cui să mă plâng,
aripa sângerează,
dorul de voi mă doare mai rău,
unde v-ați pitit,
în ce stea?

glasul tău frumos de mamă
îl aud și azi în gând,
chipul tău îl port cu mine
cât voi trăi pe pământ.

și tu, tată, eșit în mine,
ca un ziditor de sfinți…

ia-mă, Doamne și mai du-mă
doar o dată la părinți…


23 februarie 2010