Popor sărac. Þară săracă.
Reflexe triste de sărac.
Oricât ar fi de evidentă
Cu starea asta nu mă-mpac.

Ascult vorbindu-se de hrana
Mai mult gândit decât gătită.
Privesc jenat la garderoba
Neasortată, peticită

Și nu mai știu, să cred că hrana
Și haina-l face-n veci pe om?
Că merităm grimasa lumii
„Deși sărac, mereu bonom!?”

E carnaval să vezi fardații
Și parfumații,…delicații,
Pășind cu sârg printre gunoaie,
Înghesuiții din tramvaie,

Cum se feresc să nu se-atingă,
De muritorul trist de lângă,
De câinii care stau să-i lingă,
Înnoroiați călcați la dungă.

Și te cuprinde-o milă-adâncă,
De ce-i al lor, de ce-i al tău…
Tu, rătăcit prin bălți mereu
Cu ochii dup-un colț de stâncă,

Pe care-aterizezi o clipă,
Trudind spre pasul următor.
Pe spate-ți simți cămașa udă.
Oftezi adânc, chinuitor

Și scapi în fine o sudalmă
Ca să marcheze ce se-ntâmplă.
Îți urcă sângele spre tâmplă
Și-ncet mândria se destramă.

Te vezi la fel cum te văd alții
Și-ți e necaz și ți-e rușine.
Te-ai lua de gât cu diplomații,
Care-ți vorbesc peltic de bine.

25 feb. 2010